Obtine un voucher in valoare de 120 LEI in 3 pasi simpli:


Pasul 1: Da-ne like pe facebook:


Pasul 2: Trimite mesajul prietenilor tai pe facebook:

Click aici pentru a trimite prietenilor tai pe facebook

Pasul 3: Completeaza adresa de e-mail pentru a primi codul voucher-ului:



Vreau Voucher

Ghiduri turistice din Slovacia

Besttourism.ro > ghiduri

Ghid turistic din:

Republica Slovacă
Forma de guvernământ: republică
Suprafaţa: 48.845 km²
Populaţia: 5.414.937 locuitori
Limba oficială: slovaca
Religie: romano-catolici, protestanţi, ortodocşi
Capitala: Bratislava
Moneda: coroană slovacă (SKK)
Ziua independenţei: 1 ianuarie 1993
Fus orar: GMT +1/+2
Domeniu Internet: .sk
Prefix telefonic: 00 421

Aşezare geografică
Slovacia este o ţară situată în Europa Centrală. Slavizată în secolul VI, ţara a constituit inima Marii Moravii din secolul IX şi o provincie a Ungariei din secolul X până în secolul al XX-lea. Slovacia şi Republica Cehă au constituit din noiembrie 1918 până în decembrie 1992 Cehoslovacia (cu excepţia perioadei 1939 - 1945). Ţara a redevenit independentă în 1993, prin separarea de Cehia, la trei ani după Revoluţia din 1989, care a pus capăt regimului autoritar comunist impus de către sovietici după Primăvara de la Praga din august 1968. Semnificaţia expresiei Primăvara de la Praga se referea la "dezgheţul" pe care mişcarea democratică l-a produs în conştiinţa cehilor şi a slovacilor (respectiv, a ceho-slovacilor, cum erau denumiţi oficial pe vremea aceea) referitor la democratizarea ţării şi încercarea, pe atunci prematur de naivă, de a scăpa de influenţa sovietică.

Vecini
Ţările învecinate sunt Ucraina la est, Polonia la nord-est, Cehia la nord-vest, Austria în vest şi Ungaria la sud.
Slovacia face parte din Uniunea Europeană de la 1 mai 2004, precum şi din NATO

Relief
Peisajul slovac este foarte contrastant la nivelul reliefului. Carpaţii (la poalele cărora se află Bratislava) se întind pe cea mai mare parte a nordului ţării. Printre aceştia, se disting Munţii Tatra (Tatry), care sunt o destinaţie foarte populară pentru schi şi care de asemenea conţin numeroase lacuri şi văi, precum şi cele mai înalte puncte ale Slovaciei, Gerlachovsky (2.655 m) şi Krivan, simbol al ţării.
Câmpiile se găsesc în sud-vest (de-a lungul Dunării) şi sud-est. Cele mai mari râuri slovace, altele decât Dunărea (Dunaj) sunt afluenţii acestuia, Váh şi Hron, precum şi Morava care formează frontiera cu Austria.

Clima
Clima este temperat-continentală, cu precipitaţii bogate, cu veri relativ răcoroase şi ierni friguroase, înnorate şi umede (precipitaţii abundente sub formă de ninsoare). Temperatura medie: cea mai ridicată de 10°C şi cea mai scăzută de –3,7°C.

Turism
Cadrul natural de mare atracţie turistică şi valorile cultural-istorice (castele, biserici, muzee, elemente etnofolclorice) reprezintă zestrea turistică a Slovaciei, în cadrul căreia se conturează trei areale turistice:
Slovacia Occidentală – cuprinde Câmpia Mică a Dunării Mijlocii, Carpaţii Mici şi Albi, în care se regăsesc importante staţiuni balneoclimaterice de rezonanţă europeană: Peištani, Bezovec, Nimnica, Smrdáki, Luilacovice, Zilina; atracţiile naturale sunt completate de cele cultural-istorice de mare valoare, anume castelele medievale şi Bratislava;
Slovacia Centrală – cuprinde Munţii Tatra Mare (2250 m) şi Tatra Mică (2043 m) în vest, Fatra Mare şi Mică (1700-1592 m), Metaliferii Slovaci (1459 m) şi Podişul Krupinei în sud, cu peisaje de mare varietate şi pitoresc, staţiuni balneare, castele gotice, fortificaţii medievale şi oraşe istorice;
Slovacia Orientală – cu Masivele Tatra şi Metaliferii Slovaci în vest, Podişul Ondavei în est, Beskizii Răsăriteni, Câmpia Slovaciei Orientale, Munţii cristalini Slanske şi vulcanici Virkolat.
Turismul cunoaşte, din 1990, un proces de revigorare în această ţară.

Capitala sa este Bratislava (vechiul Presburg), cu o populaţie de 430.000 locuitori. Celălalte oraşe importante sunt Košice (Caşovia), Prešov, Nitra, Žilina, Banská, Trnava şi Martin.

Atracţii turistice
Principalele atracţii turistice ale Slovaciei sunt:
Parcurile Naţionale, relieful montan şi peşterile:

Parcul Naţional Tatra Înaltă (Tanap) are o suprafată de 70 000 ha şi este cea mai spectaculoasă arie montană din Slovacia sub aspect ştiinţific şi turistic. Are peste 20 de vârfuri ce depăşesc 2500 m, circa 100 lacuri glaciare, forme carstice, elemente floristice şi faunistice deosebite. Este amenajat pentru turism, existând o reţea densă de trasee marcate spre cele mai atrăgătoare locuri. Alături de drumeţie, în Tatra Înaltă resursele sunt favorabile şi sporturilor de iarnă – aici fiind centrul de schi al ţării - , tratamentului balnear, sporturilor nautice, pescuitului şi vânătorii sportive.

Parcul Naţional Tatra Joasă (Napant) include de asemenea domenii schiabile, staţiuni turistice, posibilitatea practicării raftingului. Aici se găseşte Mănăstirea Roşie – construită în stil gotic. Tatra Joasă include o parte a Paradisului Slovac, ce etalează peisaje carstice
unicate: grote – dintre care renumita Dobsina, cea mai veche peşteră din Europa - , chei, defilee, cascade, platouri carstice cu specii floristice specifice.

Parcul Naţional Pieniny (Pienap), în care se află Canionul Dunajec, lung de 9 km.

Munţii Metaliferi Slovaci cu centre de schi, vaste domenii amenajate în acest scop, telescaune, teleferice, în apropierea oraşului Košice.

Râurile şi lacurile glaciare sau antropice compensează lipsa unei ieşiri la mare a Slovaciei. Acestea sunt amenajate pentru agrement şi recreere astfel încât să intereseze atât turismul intern, cât şi pe cel internaţional: Lacul Domasa pe râul Ondava, de exemplu, înalt de 36 m, a favorizat dezvoltarea a şase centre odihnă, recreere şi agrement nautic în Podişul Ondava.

Staţiunile balneare sunt o altă ofertă turistică cu rezonanţă internaţională. Slovacia este o ţară cu un număr foarte mare de izvoare curative şi cu depozite de nămol de cea mai bună calitate, pe care oamenii le folosesc pentru a vindeca o varietate de boli. Această ţară, deşi mică, are nu mai puţin de 1160 izvoare minerale, termale şi bicarbonatate înregistrate. Staţiunile balneoclimaterice reprezintă numai o parte din potenţialul de regenerare, vindecare şi păstrare a sănătăţii al Slovaciei, potenţial corespunzător mediului sănătos al acestei ţări. Una dintre cele mai cunoscute astfel de staţiuni, şi oraş istoric totodată, datând din secolul al XII-lea, este Bardejov – destinată tratării afecţiunilor digestive şi respiratorii şi considerată a fi “o rezervaţie de monumente urbane”.

Oraşele medievale, construcţiile religioase, castelele, conacele şi fortăreţele sunt dovada existenţei Slovaciei ca punct de răscruce al Europei încă din cele mai vechi timpuri; drumurile comercianţilor ce treceau prin această ţară şi numeroasele invazii au dus la construirea acestor aşezăminte. În Slovacia sunt 18 oraşe istorice, recunoscute pentru clădiri de epocă, fortificaţii, bastioane, biserici, hoteluri, catedrale în stil gotic, baroc sau renascentist. Printre acestea se numără: Levoča, Trnava, Prešov, Košice, Kremnica, Nitra,Spisska-Kapitula, Sobota, Bardejov, Banská Bystrica, Banská Štiavnica – acesta din urmă făcând parte dintr-un Program UNESCO de Păstrare a Valorilor Culturale şi Naturale, la fel ca multe alte monumente antropice şi naturale ale aceleiaşi ţări.

Bratislava
Este situată pe Dunăre, aproape de graniţele Slovaciei cu Austria şi Ungaria şi destul de aproape de graniţa cu Republica Cehă. Se află la doar 60 de km de Viena. Oraşul are cea mai mare densitate a populaţiei din Europa centrală. Munţii Carpaţi încep pe teritoriul oraşului (Malé Karpaty, „Carpaţii Mici”).
Bratislava este sediul preşedinţiei, parlamentului şi guvernului slovac. În oraş se află câteva universităţi, muzee, teatre şi alte instituţii culturale, printre care Slovenská filharmónia (Orchestra Filarmonică Slovacă). La nivelul tradiţiilor, oraşul slovac poartă şi semnele influenţelor venite Austria, Ungaria etc. În trecut a fost un oraş din Imperiul Austro-Ungar, motiv pentru care are şi alte nume, în uz până la finalul Primului Război Mondial: Pressburg (germană, chiar şi astăzi alternativa oficială) şi Pozsony (maghiară).
Este un puternic centru cultural şi industrial cu numeroase obiective turistice: fortul-castel, cetatea medievală Devin, muzee, Teatrul Naţional Slovac, Vechiul Turn, Catedrala Sfântului Martin – unde a fost încoronată Împărăteasa Maria Tereza, Insula Zytny – închisă de cele două braţe ale Dunării.

Ambasade
Ambasada României în Slovacia
Adresa: Frana Krala 11, Bratislava
Telefon: (00 421 2) 524.91.665.; 524.93.562.
Fax: 524.44.056.
E-mail: ro-embassy@ba.sknet.sk

Ambasada Slovaciei în România
Adresa: Str. Oţetari nr.1-3, sector 2 Bucureşti
Telefon: 021/2301739 / 021/2310877



Informatii culese si prelucrate din urmatoarele surse:

http://ro.wikipedia.org/wiki/Slovacia

http://www.mae.ro/poze_editare/Ghid_Slovacia.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Bratislava

Alte informatii din Slovacia



Ghiduri turistice ale destinatiilor din Slovacia

Bratislava
Donovaly
Jasna
Novy Smokovec
Poprad
Smokovec
Strbske Pleso
Tatranska Lomnica
Tatranska Strba

Ghiduri turistice din Europa


Ghiduri turistice pe continente

Africa
America Centrala
America de Nord
America de Sud
Asia
Australia&Oceania
Europa
Orientul Mijlociu



 
 
 
 
 
 
 
 

Linkuri rapide

CallCenter
0735.314.742
Aboneaza-te la newsletter
Cerere personalizata
Aboneaza-te la newsletter
Cerere personalizata

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Only variable references should be returned by reference

Filename: core/Common.php

Line Number: 257

A PHP Error was encountered

Severity: Warning

Message: Cannot modify header information - headers already sent by (output started at /home/besttour/public_html/NEW/bileteavion2/_application/_system/core/Exceptions.php:185)

Filename: libraries/Session.php

Line Number: 672