Asezare geografica
Situat in judetul Sibiu, orasul Dumbraveni se afla pe malul raului Tarnava Mare, intre Sighisoara si Medias. Cel mai apropiat oras este Medias, la 20 km distanta. Coordonatele geografice ale orasului sunt 46 13’58’’ N si 24 35’12.5’’ E.
Istorie
Localitatea este atestata in anul 1332 sub numele de Ebesfalva. A jucat un rol istoric important in regiune, marturie stand cele doua mari constructii ce strajuiesc orasul: Castelul Apafi, o adevarata fortificatie cu zid inalt de piatra, cu bastioane, cu sant de aparare umplut cu apa, iar pe partea cealalta un lac intins, si Biserica Armeneasca.
Date administrative
Populatie: 8.411 locuitori
Relief
Dumbraveni este asezat in Podisul Transilvaniei. Cel mai important rau din regiune este Tarnava Mare.
Clima
Regiunea orasului Dumbraveni se incadreaza in zona de climat de lunca si depresiune.
Obiective turistice
Cele mai importante atractii turistice din localitate sunt Castelul Apafi, construit in stil renascentist, functioneaza azi ca scoala, Biserica Armeano-Catolica, unul dintre cele mai importante monumente eclesiastice in stil baroc din judetul Sibiu, Monumentul Eroilor Romani din Primul Razboi Mondial, obeliscul ridicat in anul 1918 si amplasat in Cimitirul Eroilor si Parcela Eroilor Romani din cele doua razboaie mondiale, amplasata in cadrul cimitirului din localitate si amenajata in anii 1919-1920. in aceasta parcela sunt inhumati 82 de eroi dintre care 81 neidentificati si un erou identificat.