Localitatea Adamclisi se afla in judetul Constanta, in regiunea Dobrogea. Numele “Adamclisi” este forma românizată a denumirii turceşti „Adam Kilisse” (Casa lui Adam, „Biserica Omului”) intrucat monumentul roman a fost luat de catre turci drept biserica.
Asezare geografica
Localitatea Adamclisi se afla la o distanta de 64 km de municipiul resedinta de judet, Constanta, la 47 km de municipiul Medgidia - cea mai apropiata asezare urbana - si la 68 km de comuna Ostrov, situata pe Dunare.
Atractii turistice
In imprejurimile localitatii se gasesc ruinele monumentului triumfal Tropaeum Traiani, ridicat in anul 109 in timpul imparatului Traian. Tot aici se gasesc şi vestigiile aşezării civile romane Civitas Tropaeensium ce dateaza din aceeasi perioada. Impresionantul monument, de forma circulara, a fost ridicat in urma bataliilor dintre romani si dacii aliati cu sarmatii in iarna anului 101-102. Scenele de lupta, reprezentand atat vitejia romanilor cat si eroismul dacilor, au fost sculptate in basoreliefuri pe blocuri mari de piatra (metope), ce inconjurau ca un brâu lat monumentul. Imaginile de pe aceste metope dezvaluie uimitoare asemanari cu infatisarea si portul caracteristice azi taranilor din regiunea de munte si deal din tara noastra. De jur imprejur, monumentul avea sapte rânduri de trepte de piatra, iar deasupra se inalta un soclu purtând statuia sculptata a unui ostas imbracat cu armura. Monumentul n-a rezistat scurgerii atator veacuri, din el s-a mai pastrat numai partea centrala, ca o movila uriasa de pamânt, iar din cele 54 de metope au mai ramas 49. In apropierea monumentului se gasesc alte doua marturii ale evenimentului amintit: mausoleul unui ofiter roman cazut in lupta si, nu departe de acesta, altarul, inaltat din ordinul lui Traian, in memoria ostasilor care si-au dat viata in crâncele batalii.